Cum să-ți stăpânești nervii

Cum să-ți stăpânești nervii

Toată lumea are același număr de nervi în corp, unii centrali, alții periferici. Dar expresia „am nervi, lasă-mă-n pace că altfel îți dau cu o tigaie cu teflon în cap” capătă alte valențe în vremurile noastre. Ne enervăm ușor. Ne sare țandăra din orice. Suntem irascibili. Am vrea să atingem acea stare zen, dar de multe ori nu e cu putință. În noi fierbe ceva. Nu ne mai curge sânge prin vase, ci lavă, zeamă de ardei, acid sulfuric.

Prin urmare, un ghid how to manage nervii se cerea, era chiar salutar (salutar înseamnă salvator, nu de salutat – pun explicația asta ca să vă enervez și mai mult). Să vedem cum gestionăm nervii (unii le mai zic draci, termenii aici sunt echivalenți) în câțiva pași simpli.

După o stare tensionantă, să nu faci nimic în prima jumătate de oră. O vei da grav în bară și e păcat. Respiră adânc, deconectează-te, lasă lava să se răcească. M-am dus cândva la o florăreasă (să iau flori, logic) și ea nu m-a băgat în seamă minute bune. Vorbea la telefon. Zicea „băăăă, Nelule, stai cuminte. Să nu faci nimic la supărare. Stai liniștit și vezi tu apoi. Îți pleznește un vas în cap, Nelule. Hai, pa, că am client.”

Paradoxal, să știi că stările de nervi sunt utile. Ele ne curăță cumva, pun sângele în mișcare, funcționează ca o debarasare. Când ne enervăm, descărcăm catecolamine (substanțe de alarmă, de stres) și reacționăm alert. Astea ne fac bine, dar e indicat să nu țină mult starea și să nu fie prea intensă, că putem face salt hipertensiv, accident vascular cerebral (adică în cap) și alte minuni. Nu le vrea nimeni pe astea.

Exercițiile de respirație ajută mult. Ne concentrăm pe aerul care intră prin nas, coboară spre plămâni, apoi iese pe gură. Inspir adânc. Pauză. Expir prelung. Simțim tot toracele cum se mișcă. Repetăm.

Gândurile în exces ne omoară. E bine să gândim, unii nu o mai fac deloc, iar extremele nu sunt bune, știm asta. E indicat să fim pe la mijloc. La stres putem avea gânduri multe, iar ca să scăpăm de ele ne concentrăm pe respirație și pe un gând care n-are treabă cu conflictul, ci cu o imagine frumoasă, o amintire, ceva care să ne distragă atenția de la draci.

Sportul ajută enorm. Mișcarea ne menține în formă bună, forma fizică trage în sus și psihicul, iar sportul ne educă și alimentația. Nu-ți mai vine să mănânci prostii când știi ce efort depui la alergare sau sală. E păcat de tine. Nu se face.

Grijă la vitamina D. Când iese soarele, stai măcar un sfert de ceas spre steaua măreață. Nu e nevoie să te lepezi de haine pe stradă sau în parc. E suficient să te bată razele pe față, mâini – vei face vitamina D cât pentru o săptămână. Carența ei e corelată cu iritabilitate, insomnie, imunitate slabă. Pe sezonul rece poți suplimente vitamina D. În rest știi că eu nu recomand suplimentele decât în carențe clare și stări speciale.

Grijă la somn. E tot mai prost, mai puțin. Și plătim o factură mare aici. Somnul prost crește riscul unor boli, scade randamentul, scade calitatea vieții, crește stresul. 

Găsește activități plăcute. Plimbare, înot, citit, un film, pictat, orice ai chef și poți face cu plăcere, ca să ieși din cercuri vicioase cumplite ce implică muncă multă, stres, somn puțin.

Țigara pare că te calmează, dar în realitate îți sapă groapa. Acolo te așteaptă alți draci.

Hidratează-te bine. Poți fi irascibil pentru că nu ești bine hidratat. Bea apă. 2-3 litri pe zi. 

V.

Pachete la care primești 1 carte CADOU!

 

iar la comenzi de peste 150 lei ai transport gratuit + încă o carte cadou!

-34%

Pachet Slăbit Sănătos, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 118.00lei.
-34%

Pachet Depresie și Anxietate, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 118.00lei.
-34%

Pachet Sănătate în Cuplu, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 118.00lei.
-34%

Pachet Fascinația Creierului, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 118.00lei.
-34%

Pachet Cum să previi Alzheimer, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 118.00lei.
-34%

Pachet Între inimă și Creier, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 118.00lei.
-33%

Pachet Cărțile Copilului Sănătos, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 116.00lei.
-35%

Pachet Deserturi Sănătoase, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 119.00lei.
-38%

Pachet de Crăciun, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 126.00lei.
-32%

Pachet Prietenie, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 115.00lei.
-33%

Pachet Vindecare, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 116.00lei.
-32%

Pachet Corpul uman este fascinant, 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 114.00lei.
-30%

Pachet Ce este imunitatea? 2 cărți + 1 CADOU

Prețul curent este: 77.90lei. Prețul inițial a fost: 112.00lei.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are makes.