Felicitări. Ai reușit să slăbești 30 de kilograme!

Felicitări. Ai reușit să slăbești 30 de kilograme!

Imaginează-ți următorul lucru: ai 110 kilograme și, raportat la înălțimea ta, ar trebui să ai în jur de 70. Treci pe lângă oglindă și te sperii de ceea ce vezi. Strângi colacii de pe burtă cu mâna. Observi ceva ce pare ca o gușă endemică. Analizezi cu repulsie aripioarele laterale care coboară spre șolduri și nu au niciun rol în zbor. Ai vrea ca 30 de kilograme să-și ia zborul rapid, apoi încă 10, ceva mai greu, să nu bată la ochi. 

Într-o zi te trezești pe mod motivațional, te ridici repede în capul oaselor, auzi cum ele pârâie, dar îți spui gata, e pentru ultima oară. Vei avea grijă ce mănânci, vei face sport zilnic. Tentația de a recurge la una dintre multele diete este enormă. Să fim serioși: cu toții vrem să obținem ceva cu un efort cât mai mic și într-un timp cât mai scurt. Nu ne mai gândim că asta ne poate face rău. Foarte rău. Așa că sapi pe internet, în miriada de materiale halucinante, culegi o dietă cu promisiuni cât mai bombastice, apoi decizi să te ții de ea. Până când? Până la atingerea obiectivelor, firește. Apoi mai vezi ce se întâmplă.

În realitate, tocmai ai luat cea mai proastă decizie. Felicitări. Este ușor să pierzi kilograme când consumi o roșie la două zile, în diete superrestrictive, care conduc la consum masiv din rezervele corpului, adică mai ales din grăsime, pentru că aportul este prea mic și organismul nu are cum să-și susțină funcțiile de bază. Poți intra într-o fază catabolică accentuată, atât de accentuată că e posibil să pierzi 30 de kilograme în câteva luni, dar dacă te ține șandramaua ești norocos. Riscul de a face tulburări hepatice, pancreatice, endocrinologice, psihice este foarte mare. Apoi, te-ai gândit care va fi schema după atingerea obiectivului măreț? Ce-ți propui? Să menții rezultatul? Să pui 10 kilograme de masă musculară? Să pui rapid iar 30 de kilograme de grăsime? Pentru că, de regulă, se întâmplă ultima variantă. Numai că nu pui 30, ci 50 de kilograme.

Stai un pic locului și hai să privim lucrurile cu cap. Ai nevoie de un set de obiective și un sumar de acțiuni care să te ducă acolo. Dacă te vei concentra doar pe obiective, atingerea lor nu garantează că vei rămâne acolo. Din contra, psihologia umană ne spune că te vei culca pe o ureche, vei renunța la dieta spectaculoasă, pentru că e atât de păcătoasă încât ți-e scârbă de ea, apoi vei reveni la stare inițială, poate chiar mai rău. Iar aceste fluctuații mari de masă sunt extrem de nocive pentru corp. 

Regula aici este să te concentrezi pe setul de acțiuni, nu pe obiective. Dacă depui efort suficient și respecți setul de acțiuni, obiectivele vor veni negreșit. Setul înseamnă tot ce faci zilnic pentru sănătatea ta. Pentru că la asta se rezumă totul, la sănătate, nu la slăbit. Kilogramele în plus sunt semn că ai făcut derapaje un timp îndelungat și, chit că-l supărăm pe Flaubert, grăsimea nu e semn de bunăstare. Ai mâncat prost, de multe ori la ore târzii. Ai mâncat emoțional. Ai consumat alcool. Ai dormit prost și puțin. Te-ai stresat. Ai stat ore-ntregi pe canapea. Gândește-te bine. Crezi că doar alimentația a fost cauza? Nici vorbă.

Ai de îndreptat totul. Și nu încercând să atingi repede niște obiective, ci făcând niște procese care să aducă progrese. Acele procese, chiar mărunte, și ar fi bine să fie mărunte pentru a fi mai ușor de adoptat, sunt cheia reușitei tale. Procesele acestea, aplicate zilnic, cu motivație, devin obiceiuri. Iar obiceiurile se fac apoi și voluntar, dar și involuntar. Când ai reușit asta, masa corporală optimă e doar o consecință firească a modului tău de viață.

Rezultatele nu trebuie să vină peste noapte. Progresul e suficient să fie mic, dar zilnic, iar el se va vedea cu timpul. Gândește-te cum faci să mănânci diversificat, în porții mai mici, la ore rezonabile; cum faci să eviți alcoolul; cum faci să te miști cât mai mult; cum faci să dormi bine; cum faci să nu te mai stresezi atât. Când vezi progrese în toate te motivezi inevitabil, pentru că starea ta generală e mult mai bună. Arăți mai bine, judeci mai bine, te miști mai bine, ai încredere în tine. Ai vrea să fii așa pentru tot restul vieții, sau chiar mai bine de atât, lucrând la noi progrese (cum ar fi, după topirea grăsimii, să acumulezi niște kilograme de masă musculară).

Obiectivele sunt tot acolo, dar ai stins reflectorul și nu te concentrezi obsesiv pe ele, ci pe setul de procese. Nu, nu ai nevoie de nicio dietă de pe internet. Ai nevoie de bun simț în alimentație. Iar când progresele mici încep să se vadă, când treci pe lângă oglindă și te mândrești cu imaginea obținută, acea identitate nouă te va motiva să mergi mai departe. Dacă nu incorporezi procesele și progresele într-o identitate, adică nu le faci naturale felului tău noi de a fi, e degeaba. Vei pierde acțiunile și progresele. Aici e cheia.

Îți va fi greu oricum. Dar mai imaginează-ți, te rog, că ești la 60-70-80 de ani, privești în spate și te copleșesc regretele. E o imagine supertristă. Nu vrei asta. Așa că ridică-te și acționează. Fă un set de procese, ai progrese mici, zilnic. Vei ajunge exact unde vrei. Vei ajunge exact ce vrei. 

Fac un newsletter săptămânal, gratuit, în care motivez oameni ca tine să trăiască mai sănătos și mai bine. Suntem deja peste 50.000, așa că te aștept și pe tine (ai un modul ceva mai jos sau un mesaj de tip popup care apare deasupra conținutului).

Iar prin cărțile mele încerc să schimb mentalități și să fac oamenii mai sănătoși. Le găsești aici

Dă mai departe acest articol pe Facebook, Whatsapp sau Messenger, pentru a face împreună educație de calitate și a distribui lucruri utile.

Intră în comunitate

Întră în comunitatea Vasi Rădulescu! Sunt deja peste 50.000 de oameni înscriși. Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit. Te aștept!

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Vasi Rădulescu
Eu sunt Dr. Vasi Rădulescu și sunt medic specialist, cu 15 ani de pregătire medicală. Fac aici educație pentru sănătate, cu lucruri explicate simplu, pe înțelesul tuturor. Am scris șapte cărți. Îmi doresc să construim o comunitate puternică, empatică, educată, implicată în lucruri bune, cu aplecare spre lectură, voluntariat, educație, cauze cu impact semnificativ în societate.

Intră în comunitate

Întră în comunitatea Vasi Rădulescu! Sunt deja peste 50.000 de oameni înscriși. Vei primi pe email sfaturi, recomandări, materiale ample despre sănătate și cum să trăiești o viață mai bună, toate oferite gratuit. Te aștept!

Mulțumesc pentru interes!

Something went wrong.

Send this to a friend