Un an cu Oliver Sacks

Titlul normal ar fi trebuit să fie Un an fără Oliver Sacks, deoarece pe 30 august se împlinește un an de la dispariția marelui neurolog și scriitor, sau mai bine zis de la retragerea sa doar în niște creiere, organe pe care le considera cele mai importante din univers și pentru a căror studiere și-a dedicat mare parte din viață.

De când am primit vestea citind o postare de-ale lui Vlad Mixich pe Facebook, m-am întristat și-n același timp mi-am spus că e cazul să-l procesez tot mai mult, să-i descopăr toate lucrările, mai ales că, fără să știu (aveam să aflu la analiza cărții Omul care își confunda soția cu o pălărie) tehnica și tipologia scrierii, eu începusem să public cazuri de pacienți care mi se păreau interesante, sub forma unor povești cu detalii medicale, aspecte amuzante, chestiuni motivaționale, toate amescate în formă și fond destul de bine echilibrate.

L-am cunoscut pe Sacks la Maria Popova, în proiectul BrainPickings. Apoi mi-am comandat niște cărți și m-am așezat în fotoliu, lângă un ceai verde, trecând cu vederea peste scenele incredibile (și totuși atât de realist descrise) din Dragă viață a lui Alice Munro. Cufundat câteva reprize în acele povestiri, apelul curierului m-a rupt dintr-o întâlnire cu nebuni: au ajuns cărțile. Prima din colet era Omul care își confunda soția cu o pălărie. Apoi Halucinații. Apoi Revenirea la viață. Încă vreo șase-șapte de Michel Houellebecq, Watts și Nain care, mea culpa, nici nu mai contau. Am luat-o pe cea cu pălăria și cu greu i-am mai dat drumul din mâini.

Oliver Sacks e un londonez pursânge plecat în SUA și trecut prin San Francisco, apoi stabilit în New York City, unde a rămas până în cel de-al 82-lea an de existență oprită în august 2015. După rezidențiat, Sacks a început să lucreze prin mari clinici de neurologie, apoi prin numeroase aziluri de bătrâni. A păstrat legături vii cu pacienții săi, telefonic sau prin corespondență, strângând cu acest prilej material pentru toate cărțile extrem de populare. Cea mai cunoscută rămâne Awakenings, terminată în 1973, care în 1990 a fost și ecranizată cu Robin Williams și Robert de Niro în rolurile principale. Chimia cu Williams a fost la baza unei lungi prietenii.

După lecturarea primei cărți amintite, am trecut la Halucinații, apoi la Revenirea la viață, ajungând în urmă cu vreo trei luni să reiau cu mare atenție Halucinații pentru că de acolo am conturat personajul determinant al romanului meu (e gata, sper să apară până la finele anului curent). În Halucinații, Sacks descrie fenomene halucinatorii care au explicații clare fiziopatologice: epilepsie, tumori, cecitate, accidente trombotice, amputații, crize parkinsoniene. Grosso modo, când un pacient are un deficit semnificativ, creierul încearcă să suplinească cumva acel neajuns, construind proiecții pozitive. La cei nevăzători sunt frecvente halucinațiile vizuale, când anumite figurine sau peisaje se nasc misterios în fața ochilor și par foarte vii. La cei cu epilepsie pot apărea personaje felurite, mai ales până la declanșarea unei crize grand mal. Cei cu amputații își simt încă membrele (concept de membru-fantomă).

Sunt situații (febre, efectele calmantelor puternice) când apar halucinații ușor reversibile la corecția cauzei. Sunt situații când apar pur și simplu, înainte de somn sau după. Autorul povestește că stătea în pat la un moment dat, auzind un cvintet de Mozart la perfecție. Știa că e o halucinație auditivă, dar creierul său continua construcția, în semiîntuneric. Îmi aduc aminte cum s-au pornit cândva instrumentele și-n capul meu, fiind un copil internat într-un spital din provincie, sub efectul unui calmant. Am auzit la perfecție o arie complexă și știam că nu are de unde să vină – salonul era în capătul holului, nu avea radio sau televizor. Orchestra din capul meu a continuat și respiram puțin adânc într-o stare de pseudoparalizie, până am adormit. Nu am mai trecut prin așa ceva de atunci.

Sacks combină elementele definitorii cu trimiteri constante la publicații serioase sau la studiile colegilor cu care a corespondat. Fiecare capitol e concis, cu numeroase cazuri explicate, cu note de subsol excelent organizate. Nu prea ai cum să nu-ți dorești a termina cartea cât mai repede. Sunt convins că-l voi citi în continuare iar și iar, tot anul, justificând pe deplin titlul. Oliver, neurolog și scriitor, zăpăcit și uimit de fiecare lucru aparent mărunt, trăiește încă prin mințile celor care îl admiră și nu vor să-i dea drumul prea curând.

V.

Cărțile care au apărut în articol sunt trecute mai jos. Le poți cumpăra dând click pe fiecare titlu:

Omul care își confunda soția cu o pălărie

Halucinații

Revenirea la viață